Adie vântule usor,

Adie vântule ușor
prin părul meu plin de tristeți,
Căci da, ca mâine n-or mai fi,
acele dimineți.

Când bați cu clopote de dor
adie totodată,
Căci eu ca mâine o să te am,
tristețea mea curată.

Amar e glasul cel șoptit,
neauzit de tine.
Căci ai plecat și-ai părăsit,
tot ce aveai cu mine.

Ai lăcrimat neîncetat
sub falsa ta privire,
N-ai lăcrimat cu-adevărat
nicicând tu pentru mine.

Adorm cu glas pierdut ușor
și strigăt de durere,
Adorm cu gândul tău de dor
iar tu râzi de plăcere.

Așa cum clipa ți-a sopotit
să mai vezi încă-o dată,
Așa durere n-am simțit
în inima-mi curată.

Căci blând sub gene
s-ascundea o lacrimă de moarte,
Și trist în vene tot curge
un sânge dus departe.

Bătea cu spaimă dinadins
doar să nu ne oprească,
Dar ceasul prins în cui, s-a stins
ca viața să nu crească

Un timp e veșnic și mereu,
mereu va fi așa.
Dar timpul meu prierdut e zeu
și dus din viața mea.

M-am legănat ușor pierdut,
de viața cea străina,
M-am ancorat să nu te uit,
mi-am căutat de vină.

Dar n-am găsit nimic mai mult,
mai mult ca niciodată,
Nici în prezent nici în trecut,
iubire-adevărată.

Tot ce-a fost bun de câștigat
l-ai aruncat în foc,
Tot ce-am avut, noi am luptat,
ca să distrugem tot.

Eu m-am cuprins neînsuflețită
de dor și de păcat,
Tu m-ai lăsat dezamăgită,
ai râs și ai plecat.

Copil de-aș fi m-aș amărî
m-aș aduna apoi,
Dar nu-s copil că-s mort de mult,
la fel cum suntem noi.