Toamna

Pun toamna într-un pahar.

N-o las sa înghețe de frig

și-o iau acasă.

Sub aburitul geam de sticlă,

Ea stă pitită

și sfioasă

Așteaptă aburul de ceai,

Mirosul florilor de tei,

Din mierea dulce de la bunicii mei.

S-a dezghețat.

Și-acum așteaptă să-i cânt.

Și-așa frumoasă

Devine ea mieroasă,

Și nu-i mai pasă

Că noaptea friguroasă

Ușor, ușor se lasă.

S-a hotărât ea singură,

De când am luat-o acasă

Că ziua, dacă se asează,

Frumoasă

Lângă o cească de cafea

Și lângă mâna mea,

Chiar dacă vine iarna peste ea

Tot o ajunge o rază de soare

Care să-i facă ziua mai frumoasă,

Sau dacă nu…

O imbrățișare caldă și mieroasă

De la ceai, de la cafea,

Sau de la plăcinta caldă

de dovleac,

Care se-asează pe masă

Pentru ea.

Anunțuri

Alternanta

22664412_820494228132254_2074162866_o

Alternanţa
Spaţiu-Viaţă
Inspiraţie-Cafea
Curbe-Umbre şi lumina
Alternanţa-n viaţă ta,
Când eşti sus cu inspiraţia
Când eşti jos şi alternezi
Între
A-ţi trăi viaţă
Arhitect să contemplezi.

 

Enjoy, You are special!

cropped-my-logo2.jpg

Sufletul meu,

IMG_0461

Şi poate că durerea mea e-n ceaţă
Şi moartea-nvaţă
Că nu poate să ia o viaţă
Aşa, cum se trezeşte de dimineaţă.
Că poate viaţa se dezgheaţă
În omul aproape mort
Şi nu-i mai face faţă.
De ce vii moarte
Să iei un om mort în viaţă?
De ce nu laşi o licărire, o speranţa,
Şi fugi cu toate-n braţă?
Unde-i bunătatea sădită de Dumnezeu?
Unde-i blândeţea din ochii tăi?
Acum ai chip de Zmeu?
Sufletul meu…
Dacă-ar fi conştient că există Dumnezeu
Şi că sclipirea de viaţă
Poate fi trăită până la ultima speranţa,
Atunci poate-ar fugi de ceaţă
Şi s-ar gândi mai bine că tine,
Moarte hoaţă,
Că are-o viaţă.

Sfasiata de durere,

22095622_811704959011181_1186277888_o

-Taci! a spus ea.
S-a ridicat în graba de pe fotoliul ravasit si tot ce cauta cu privirea era usa. A trântit-o atât de puternic încât bucati mici de tencuiala din jurul ei s-au auzit asezându-se pe covor. Avea santuri în jurul gurii iar daca stateai aproape de ea îi simteai respiratia plina de durere.
-Iesi! îi spune el. Sa nu te mai vad niciodata, esti la fel ca toate celelalte, esti frumoasa si atât.
S-a încurajat singura stergandu-si cu coltul mânecii lacrimile din ochii si a iesit în fuga pe usa fara nimic.
A lasat totul în urma dar de data asta a lasat totul în urma asa cum nu o mai facuse pâna acum.
Vei vedea, îsi spune singura în gând. Te va blestema Dumnezeu si vei ajunge sa îmi ceri iertare. Si merse mai departe.
Era trecut de ora 1 iar din când în când pe strada des circulata se mai auze trecând câte o masina. Se uita înapoi si spera sa îl vada în urma ei, sa îl vada cum vine sa o ia acasa, cum vine sa îi ceara sa îl ierte.
Dar nimic.
Respira usurata caci era a nu stiu câta oara când încerca sa plece dar nu reusise. Acum era mai mult ca sigura ca tot ceea ce a legat-o de el este distrus iar asta era motivul pentru care inima ii era sfasiata de durere. Îsi îndrepta pasi catre gara, se simti la un moment dat înspaimântata de o cucuvea care îsi cânta cântul infricosetor, si îsi amintii cum vazuse aceasta pasare în multe seri, însa se linistii când o vazu zburând în întuneric. Se simtea usoara de parca Dumnezeu o ridica în mers si o facea sa nu mai simta apasarea pe care o avea pe umeri. Nu avea nimic la ea, avea defapt un rucsac aproape gol, caci lucrurile ei ramasesera acolo, în camera în care cu câteva minute înainte credea ca îsi va gasi sfârsitul.
Asta nu e viata,încerca sa îsi spuna singura si începu sa îsi grabeasca pasii
Din spate vede farurule unei masini care se apropie în viteza. Nu! îsi spuse ea dar resprira parca deodata usurata. Era el, o striga dar se facu ca nu îl aude si merse mai departe, o prinsa de mâna si începu sa tipe din nou, de aceasta data în strada.
-Treci în masina am spus, oare ce avea sa îi faca daca nu facea cum spunea el?
Nu vreau sa te mai vad niciodata , tipa uitându-se în ochii lui cu ura.
-Bine. Spuse el dupa câteva secunde, apropiindu-se de ea de parca ar fi fost un lup înfometat care urma sa îsi înhate prada.
Un fior o trecu pe sina spinarii dar se tinu cât putut de tare, singurul lucru care o dadu de gol era transpiratia care începu sa îi invadeze fata
Si îl privii.
Era înspaimântata si începu usor sa tremure, se gândii ca acum sigur nu va mai avea scapare, ca îi va pune mâna în gât pâna când va ramâne fara aer.
Dar el nu se apropie de ea si i se opri în fata.
Avea inelul ei în mâna.
-Îl vezi? îi spuse, nu mai înseamna nimic!
Si îl arunca în tarâna.
-Nu! îsi spuse ea în gând cu durere în suflet. Nu inelul iubirii noastre. Si pica la pamânt sfâsiata de durere.

 

Enjoy, you are special!

cropped-my-logo2.jpg

 

Acum?

22068873_810582715790072_1485075494_o

Deşi acum gândurile  apasă 
Radiez de fericire doar la un singur gând 
 vom avea o casă
Mi promite mie mai întâi de orice 
 n-o  te las  renunţi
Dar nu vreau  te ţin pe loc. 
L- imploră pe Dumnezeu  nu  uiţi ,
 nu nlocuieşti 
Şi  m-asculţi
 îngenunchea în faţă lui, 
I- spune ce-am greşit şi 
Ce nu voi mai greşi nicicând
Ţi pică şi ţie în genunchi, 
Ţi cere iertare pentru nimic 
Şi pentru toate. 
Ţi şterge lacrimile de pe obraz 
Şi mi le- şterge pe-ale mele 
Mult mai curând
Ţi face bine pentru răul care 
Ţi s-a făcut cândva 
Şi nu de mine
Şi m- pleca în faţă ta doar din iubire 
Pentru ce e sfântcăci din tine-am fost făcută 
Şi prin tine  muri oricând
Mi aduna toată puterea şi  ierta tot 
Ce mi s-a făcut cândva
Dar n- ierta nicicând
 sunt atât de departe 
De tot ce mi-a fost scris cândva în carte. 
 sunt atât de aproape 
De tot ceea ce trebuia  fiu departe 
 omori tu
Sau laşi zilele  o facă
Zilele fără noi doi. 
 zbat şi acum în întuneric
Caut o uşa
Singură e către sfârşit 
Şi stau şi  întreb 
Dacă acum e timpul 
 plec de unde am venit.

Nu avem cafea,

Vremea stătea să plouă,

Soarele murise de mult,

La fel ca mine.

Mi-ai trecut uşor prin minte

Şi m-ai făcut să îmi amintesc

De dreptate.


Am stat dreaptă pentru multe ore din ziua.

Până când noaptea a început să fie adusă de vânt,

Am stat dreapta în faţă ta până când ai călcat strâmb.

Atunci m-am hotărât să iert.


Era toamnă,

Dar nu de asta ploua,

Ploaia era cu mine.

Mă simţea că şi cum făceam parte din ea,

Mă simţea ca atunci când mă simţeai tu,

Şi îmi spuneai că vrei să fac parte din tine.


Era demult.

Aşa că m-am resemnat.

Am zis că trebuie să uit,

Am zis că trebuie să treci

Aşa cum trec picăturile izbite în fereastră,

Dar n-ai trecut.


Poate nu era demult.

Un şuierat al vântului mi-a amintit că,

Era acum, dar acum unde sunt?


Mi-am amintit de cesca de cafea.

Era lăsată pe pervaz,

Dar tot demult.


S-au scurs ultimele picături de ploaie.

Deşi vedeam noaptea simţeam că e ziua,

Simţeam cum soarele izvorăşte,

Dar din pământ, iar tălpile mi se aprind curând.

Mai ştii când mi-ai şoptit că ai un gând?


Poate l-ai avut

Dar tot demult.

Acum nu mai avem nimic.

Nu avem ziua.

Nu avem noapte.

Nu avem cafea.

Avem doar picăturile reci de ploaie,

Şi pe Dumnezeu.

Dar care e de partea mea.