De fapt

Mi-e frig

Mi-e frică  

Și mă doare.

Îmi tremură dinți și lacrimile îmi cuprind ochii reci și uscați de suferință.

Buzele mi se învinetesc în timp ce inima-mi plânge de milă. 

De fapt…

buzele erau învinețite de mult 

de durere.

Așa cum inima era împietrită de și mai mult

de trădare.

Mâinile îmi erau uscate iar pielea de pe ele se simțea ca și cum ar fi vrut sa fugă

să gasească alt trup în care arde speranta 

iar ea să se încalzează cu blandete.

Sângele îmi curgea prin vene, era presat de călcaiele crăpate și aproape inghetate de frig.

De fapt…

el era presat de cata teamă simtise în fuga spre lumină ,

era tras de ultimul gand și dorința de a simți măcar putin căldura trecand prin vene

era tras spre inima care atat de rănita nu mai putea să pulseze.

Genunchii mei erau bine, erau protejați căci paltonul de blană avusese grijă de asta

De fapt…

ei erau zdrobiți de cojile de ghinde si castane pe care căzuseră în fuga spre lumină …

erau inghețati de crivatul ajuns în ei căci paltonul de blană nu mai exista din cauza durerii care a smuls cu puterea unui vant trupul gol și ruinat de teamă .

Coapsele mele erau lovite cu sălbaticie de crengile copacilor în alergarea mea disperată spre lumină

De fapt…

ele erau lovite de tine cu groza și fără milă la fel cum sanii mei aveau urmele palmelor tale pe ei 

iar eu spuneam că m-au atins în fuga frunzele și m-au rănit

că respiratul fulgilor de papadie mi-a făcut asta

iar obraji mei aveau urmele degetelor tale, gatul meu mort și de mult fara aer avea amprenta nesabuitei tale uri, 

Dar de fapt…

Eu spuneam că m-a învinetit plansul lui Dumnezeu pentru mine, că lacrimile lui din cer au făcut asta

Că o singură clipire din genele lui a făcut să pice o lacrimă uriașă si asa am ajuns să fiu atinsă puțin, nevoind să spun cuvantul ranită în prezenta ta în vreo frază de a mea.